joi, 29 iulie 2010
Germania
Am avut in iunie 4 zile de concediu si am vrut sa ducem copiii la Disney. Cum am ajuns pana la urma in Germania? - O sa faca glume prietenul Duda, ca fac ce fac si ajung tot in Austria (asta apropo de ski) sau Germania. E simplu! La Paris ni s-a parut foarte scump. Erau scumpe biletele de avion, cazarea, parcul Disney, totul, asa ca am cercetat net-ul si am gasit bilete ieftine la Koln (Cologne-Bonn ii zice aeroportului), am luat o cazare intr-un orasel (avea 600.000 de locuitori, dar asta am aflat ulterior) si am mers in 2 parcuri de distractie, nu doar intr-unul.
Koln, Dusseldorf si Dortmund sunt orase apropiate unul de altul, cam cate 30 km intre ele si datorita aglomerarii urbane, aproape se unesc. In plus intre ele si pe langa ele mai sunt alte orase gen Wuppertal (in care am stat noi) sau Essen, Duisburg, Solingen, toate cu cate ceva de vazut in ele si cu un farmec aparte.
N-o sa va povestesc ca intr-un jurnal de calatorie ce am facut acolo in fiecare zi si nici nu o sa fac o lista a obiectivelor turistice de vazut, desi sunt multe de vazut si de facut acolo. Am sa va scriu pe scurt cateva chestii care ne-au impresionat, lucruri la care nu ne asteptam cand am ales aceasta destinatie.
In primul rand ne-a impresionat Rinul. Am facut doua croaziere pe Rin, una in Koln si una in Dusseldorf. Mare, frumos, casute pe maluri, mai mici sau mai mari, mai scumpe sau mai de pescari. E minunat sa ai un rau mare in orasul tau! Sa ai promenada pe marginea raului, cu piste de biciclete, terase ... e fantastic! Oamenii (care sunt foarte relaxati) se plimba, cu carutul, cu copilul, cu bicicleta, stau la terase, pescuiesc, alearga, fiecare dupa stare sau posibilitati. Poti chiar sa mergi pe aceasta promenada din Koln pana la Rotterdam, pe jos sau cu bicicleta, dupa cum iti place.
Apoi m-a impresionat reteaua de autostrazi care leaga toate aceste orase. Ca sa strabati distante de 30-40 de km trebuia sa intri si sa iesi de cateva ori de pe diverse autostrazi. Noroc cu Laura, GPS-ul imprumutat, pe care l-am injurat la inceput dar s-a dovedit a fi minunat.
Punctul principal al calatoriei au fost cele doua parcuri de distractii. Aveti aici link-uri sa va puteti face o idee.
http://www.movieparkgermany.de/Home/home_de/tabid/257/language/de-DE/Default.aspx
http://www.phantasialand.de/
Nu vreau sa va povestec despre ele pentru ca e mult de spus si veti vedea mai multe din poze. Dupa gustul meu sunt mult mai mari si mai variate decat Disney Land si care au atractii pentru toata lumea de la 3 la 80 de ani. Vreau insa sa va spun insa ca am vizitat in Wuppertal gradina zoologica care se apropie ca marime si ca numar de animale de cea din Viena. Impresionant! Ne dusesem sa pierdem vreo 3 ore inainte de a merge la aeroport si am stat jumatate de zi si am mai fi stat.
Si nu in ultimul rand am fost data pe spate de un mic acvariu pe care l-am vizitat: acvariul de la Oberhausen (cu celebra caracatita Paul - noi nu am stiut atunci ca e ea, dar am aflat ulterior) care acvariu se afla intr-o zona amenajata special ca zona de agrement. Si acvariul in sine era splendid dar mai ales locul unde se afla e remarcabil. Era ceva de genul ... nu stiu cu ce sa o aseman... un spatiu mare cat Herastraul unde erau asa: stadion, acvariu, promenada cu terase, un parc de distractii cu roata, carusel, etc, un mol cu magazine, vreo trei muzeee, un debarcader, parc, o arena de concerte. Si toate astea in oraselul Oberhausen.
http://www.flickr.com/photos/vracii/
Cam prosti nemtii astia!
Urmatoarea iesire: Delta Dunarii 31 iul-1 aug
miercuri, 21 iulie 2010
BRIOSE CU ZMEURA
Ceea ce iese trebuie sa arate asa:Apoi puneti zmeura si va arata asa:
Interesant e ca aceasta compozitie se poate tine la frigider peste noapte si o puteti face a doua zi. Eu nu am facut asa, insa daca vreti sa va surprindeti familia sau prietenii cu un mic dejun deosebit, langa cafea, briosele sunt o minune, mai ales daca sunt calde si ... cu zmeura culeasa din curte :) ca ale mele. Hmm! Delicioase!Umpleti formele cu aceasta compozitie si bagati cuptor o jumatate de ora!
Un nou tablou
duminică, 11 iulie 2010
PUI LA CUPTOR CU LAMAIE
Atat si puiul e minunat si toti vor crede ca ati facut ceva super complicat si ca ati stat ore multe in bucatarie :)
PRAJITURA CU VISINE
Se adauga galbenusurile unul cate unul si apoi praful de copt stins cu zeama de lamaie. La final se pune faina cate putin, adaugandu-se in pulbere.
Se unge tava cu ulei apoi se toarna compozitia. Se baga la cuptor pentru 5 minute apoi se scoate, se pun visinile si se baga iar inca 25 de minute (aproximativ).
marți, 6 iulie 2010
BRIOSE CU OMLETA
Aceste briose au avut mereu un succes nebun. Arata splendid si sunt senzatia meselor de dimineata la Golesti :)!
Atentie ca sunt super calorice!
Ne trebuie:
o tava de briose
1 pac de foietaj (se cumpara de la raionul cu chestii congelate, de unde se cumpara si foile de placinta)
Unt pentru uns tava
5 oua
cateva ciuperci
200g cascaval
200g sunca, kaizer sau carnaciori
100g masline
O bucata de mozzarela (nu e obligatorie)
*Trebuie sa fac aici o paranteza pentru cei care sunt vegetarieni (multumesc Elenei pentru sugestie). Daca nu vreti sa folositi carne, puteti pune ceapa verde, marar, rosii, cascaval, mozzarela, ciuperci, masline, etc. Ideea e ca va puteti juca cu ingredientele in functie de ceea ce aveti in frigider si de gustul vostru.
Cum se face:
In primul rand se dezgheata foietajul si se taie in bucati, ca in poza.
Puteti sa le taiati rotunde, dupa cum sunteti inspirati. Rotunde sau neregulate arata si mai bine. Eu le tai patrate ca imi e mai simplu.
Se unge tava de briose cu unt si se baga bucatile de aluat in gaurile de briose. Apoi se umplu cu compozitia de mai sus.
Se poate adauga pe fiecare dintre ele o felie de mozzarela apoi se baga apoi la cuptor cam 20 min. Veti sti ca e gata cand se umfla si se rumenesc frumos.